PREOȚII DUMBRAVA DIN POPEȘTI VASLUI

78 Teologie [i Via]\
PREOŢII DUMBRAVĂ DIN POPEŞTI (VASLUI)
(1647-1945)
Ana TRINCĂ-BURUIANĂ
Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Abstract
In the northern part of the former Vaslui county, in Codrii Iaşilor, once began the
estate of Popești with its Pocreaca and Popești villages, stretching across the valley
from the source of the Vaslui(eț) creek up to the territorial limits of the Pribești village.
South of Popești there was a wooden church. In the middle of the estate, in the valley of the
Trestiana stream, the Trestiana Monastery could be found, where the yeomen built
another church aut of oak beams (in 1744), during the reign of the voivode Ion Neculai
(Mavrocordat). Future generations would build another church aut of brick and stone,
in Pocreaca (in 1853), on the site of the wooden one, brought from Popești. The priests
of those three churches, as well as of other churches in the surrounding villages, were
members of the Dumbravă family of yeomen in which this responsibility was passed
from father to son or son-in-law, a fact confirmed by historical sources spanning three
centuries (1647-1945).
Keywords: Popeşti, freeholders, three churches, Trestiana Monastery, Pocreaca,
priests Dumbravă.
Satul Popeşti (azi dispărut) şi satul Pocreaca, situate din vremuri
străvechi pe moşia Popeşti din obârşia pârâului Vaslui(eţ),
aparţineau de Crasna, ţinutul Vaslui1. Moşia cu cele două sate (silişti)
a fost stăpânită de mari dregători domneşti sau de unii descendenţi
ai lor. La începutul veacului al XV-lea, au fost menţionate
ca „sate de pe valea Vasluiului”, dar nu fuseseră numite în
uricul emis de voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432), când
Ivan Damianovici devenise stăpânul satelor de pe valea Cuțitnei,
Dobrovățului și Vasluiului, de la obârșiile lor până în locul unde
1 Mihai Costăchescu, Documente Moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, I, Iaşi,
Editura Viaţa Românească, 1931, p. 35: „Satele din acest uric sunt cel puţin tot atât
de vechi ca şi descălecarea”.
Cercetarea teologică românească la an centenar 79
se află astăzi Codăieștii, uric menţionat în 1499 şi 1503, după ce
trecuse aproape un secol2.
Începând din a doua jumătate a veacului al XV-lea, moşia Popeşti
a fost stăpânită de marele logofăt Ion Tăutu şi de urmaşii săi3.
Înainte de 1560, stăpânul moşiei Popeşti fusese păharnic(el)ul
Lupu Huhulea, strănepot marelui logofăt, dar participând la un
complot împotriva domnului, fiind (presupus) pretendent la domnie,
Lupu şi-a pierdut viaţa şi Alexandru Lăpuşneanu a dăruit moşia
Popeşti Mănăstirii Râşca4. În 1570, Bogdan Lăpuşneanu a întărit
mănăstirii dania făcută de tatăl său5.
Moştenitorii nu au renunțat la stăpânirea averii lor. După ce
pe tronul Moldovei nu mai erau domnii Lăpuşneni, Agafia, sora lui
Lupu, a intrat în stăpânirea moşiei. Au urmat fiica ei, Irina, căsătorită
Ghenghea, nepoata Nastasia şi strănepoata Candachia cu soţul
ei, Grigore Hermeziu. Mănăstirea a intervenit la domn şi, în octombrie
1642, „Vasile voievod întăreşte Mănăstirii Râşca satul Popeşti
de la obârşia pârâului Vaslui, pentru care s-a judecat cu Grigore
Hermeziu şi neamul lui, pentru că acest sat îl avea danie de la
Alexandru vodă şi Bogdan vodă. Gavril Mateiaş mare logofăt”6.
În 1644, Grigore Hermeziu a răscumpărat întreaga moşie hotărând
să o vândă unor răzeşi din Pribeşti7. Acelaşi domn, „Vasile voievod
întăreşte siliştea Popeşti, ţinutul Vaslui, la capătul pârâului
Vaslui şi siliştea Pocreaca din acelaşi hotar lui Isac din Pribeşti şi
femeii lui, Tudora, rudeniei lui, Ifrim Roşca şi fratelui său, Ştefan,
2 I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1913, pp. 241-244:
„nepoatele lui Ivan Damianovici au vândut a lor dreaptă ocină dintru a lor drept
uric din uricul şi dresul moşului lor Ivan Damianovici, ce a avut el de la Alexandru
voevod (...) voievodului Ştefan cel Mare, cumpărate spre a le dărui Mănăstirilor
Schimbarea la Faţă şi Pogorârea Sfântului Duh din Dobrovăţ (...). Credinţa
domniei mele de mai sus scrisă, Ştefan voevod”; Alexandru Gonța, Studii de istorie
medievală. Texte selectate și pregătite pentru tipar de Maria Magdalena Székely şi
Ștefan S. Gorovei, Iaşi, Editura Dosoftei, 1998, pp. 197-202.
3 Th. Codrescu, Uricariul, cuprinzător de hrisoave, anaforale și alte acte, din suta a
XVIII-a și a XIX-a, Iași, Tipografia Buciumul Român, 1852-1895, vol. XX, pp. 266.
4 Catalogul de documente din Arhivele Statului Iaşi, Moldova (1398-1595), I, nr. 865,
p. 338.
5 Ibidem, I, nr. 938, pp. 362.
6 Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhivele Centrale de Stat (CDM), Bucureşti,
II (1621-1652), nr. 1642, p. 331.
7 CDM, II (1621-1652), nr. 1742, p. 349; Th. Codrescu, Uricariul, XX, p. 259.
80 Teologie [i Via]\
pentru 250 ughi, dar să le fie lor pe patru părţi: trei părţi să fie lui
Isac şi femeii lui, Tudora, şi o parte să fie lui Ifrim şi fratelui său,
Ştefan dreaptă ocină şi cumpărătură cu toate veniturile şi altul să
nu se amestece. Iaşi, 12 mai 1647. Toderaşcu logofăt”8.
Cumpărătorii moşiei, Isac şi Tudora, nu au avut copii, dar aveau
nepoţi de la fraţii şi surorile lor; fratele lui Isac era Ştefan, iar soră
era Marica; Tudora, născută Dumbravă, avea doi fraţi – Dumbravă
Giosanul, Isăcuţ – şi o soră, Chelsi(e)a, căsătorită Tănase, toţi fiind
răzeşi din Pribeşti9. La vremea când cumpărau moşia, Isac şi Tudora
au înfiat un nepot; ei „au luat de fecior” pe Grigoraş (Grigore), fiul
lui Dumbravă Giosanul, fratele Tudorii, pentru a le fi de ajutor şi
de sprijin la bătrâneţe10. Soţii Isac au stăpânit moşia toată viaţa, în
vreme ce răzeşii Dumbravă stăpâneau părţi de moşie în Pribeşti şi
în Gioseni; fiind vecini de moşie, răzeşii Dumbravă cunoşteau
bine locurile stăpânite de unchiul şi de mătuşa lor, Isac şi Tudora.
Inainte de a deceda, Isac a lăsat partea lui de moşie nepoţilor săi,
dar ei le-au vândut fostului mare spătar Darie, stăpân pe părţi din
moşia Pribeşti11. În decembrie 1671, Tudora, bătrână şi văduvă, a lăsat
fraţilor şi surorii ei partea ce-i revenise din moşia Popeşti şi Pocreaca12.
Primind moştenirea, Isăcuţ, Chelsia şi Dumbravă Giosanul
cu feciorii săi, Gavril Dumbravă (numit şi Cumpănă), Toader
Spânu şi Grigore Dumbravă (Bogdaproste – după înfiere), au devenit
8 Th. Codrescu, op. cit., XXIII, pp. 206-208; XX, pp. 276-277.
9 Biblioteca Academiei Române (BAR), Manuscrisul (Mss.) nr. 827, f. 31r.
10 BAR, Mss. nr. 827, f. 31v.
11 CDM, III (1653-1675), nr. 1443, p. 312. Th. Codrescu, op. cit., XX, pp. 277-278.
12 BAR, Mss. nr. 827, f. 31v., diata Tudorii, 1671: „Eu, adică Tudora Isăceasă scriu
şi mărturisăsc cu sufletul mieu, precum dau ocina şi moşie dreaptă ce am avut cu
soţul mieu, cu Isac cumpărătură de’npreună; deci neavând noi feciori, soţul mieu
ş-au dat parte(a) nepoţîlor lui, iar eu, Tudora parte(a) me o am (a) împărţ(î) pe patru
fraţ(i): eu îmi iau partea şi o dau nepotului meu, Grigori şi fecior, că l-am dus să
fie şi la casa me cu soţul mieu, Isac. Şi m-am ţînut cu dânsul păr’ acum la moarti,
deci iată că-i dau parte lui Grigori şi la parte(a) tătâne-său încă să aibă parti cu cie
fraţ(i). Iar parte(a) ce i-o dau să’s hrănească, iar la moarte(a) lui sau şi la viaţă, neputându-
o ţâne, să o de(i)e sfintei mănăstiri Trestienii, iar celi trii părţ(i) le dau celor
trii fraţ(i), anumi lui Dumbravă, frate şi lui Isăcuţ, frate şi Chelsăi suroră-mi să
fie în veci danie lor şi feciorilor lor, iar fecior(ul) mieu Grigori, nedând parte(a) de
la mine sfintei mănăstiri sau întorcând cia fraţ(i) sau cu verii lor să fie ne(i)ertat de
Dumnezeu şi de Maica Precista şi de mine, să fie afurisit de 318 oteţ(i) şi ca bazonie;
şi la această scrisoare s-au pri(le)juit şi mulţi oameni buni. 1671, decembrie: ieromonah
Itroci ot Căpriana, eu popa Ioan ot Pribeşti, Nicon er(o)monah ot Trestiana,
Gheorghe Costrul, Mihăilă, Ştefan, Grigoraş”.
Cercetarea teologică românească la an centenar 81
răzeşi de moşia Popeşti şi Pocreaca. Dumbravă Giosanul mai avea
un fiu, Apostol (preoul Apostu), şi o fiică, Maria (Ileana), „aşezată”
în Pribeşti13.
Răzeşii Dumbrăveşti cunoşteau Mănăstirea Trestiana din mijlocul
moşiei Popeşti, pe valea pârâiaşului Trestiana, menţionată în
1496, ctitorie a marelui logofăt Ion Tăutu14. Era una din cele 22 de
mănăstiri din Moldova (până la 1700), o bună parte fiind în Eparhia
Huşi şi Roman15. Ca vecini, ei au aflat că partea de sud a moşiei, cu
pomet şi cu poiană de fân şi loc de prisacă, fusese vândută din 1637, şi
întărită în 1642 de Vasile Lupu aprodului Pătraşcu Mişcu, şi iarăşi
înstrăinată şi donată la 1 august 1672 Mănăstirii Clatia; acolo, în
prisaca de la marginea codrului, se afla biserica de lemn şi cimitirul
satului Popeşti16. Din decembrie 1671, când primiseră dania, până
la 1 august 1672, trecuseră doar şapte luni şi răzeşii nu avuseseră
timp să intervină. Urma ca biserica să devină metoc mănăstiresc.
Ar fi intenţionat, poate, să fi cumpărat ei acel loc, să unească cele
două părţi de moşie – Poiana lui Andrieş, preluată prin schimbul
făcut cu Darie şi stăpânită de ei, cu prisaca unde era biserica, pentru
ca aceasta să facă parte din moşia devenită a lor17. Nemaifiind
posibil, preoţii şi răzeşii s-au hotărât să demonteze biserica de
lemn din Popeşti, unde fuseseră, probabil, preoţi şi enoriaşi, să o
strămute şi să o refacă în noua lor aşezare, Pocreaca18.
13 BAR, Mss. nr. 827, f. 10v.; f. 31r.; Comunicarea Neamul Dumbravă şi „bătrânii”
săi, susţinută la 8 septembrie 2015, în şedinţa Comisiei Naţionale de Genealogie,
Heraldică şi Sigilografie, Filiala Iaşi a Academiei Române.
14 Ştefan S. Gorovei, Mănăstirea Trestiana, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”,
anul 1968, nr. 9-10, p. 568.
15 Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, secolele IV-XX, Bucureşti,
EIBMBOR, 1982, pp. 16-17.
16 CDM, III (1653-1675), nr. 1443, p. 312. La 1 august 1672, vameşul Păun a lăsat
Mănăstirii Clatia (Buciumii Dancului) unele moşii, dar şi „prisaca din Popeşti, cu
loc de fânaţ, lângă Mănăstirea Trestiana, pe apa Vasluieţului”, cumpărată din
1669 de la Pătraşcu Mişcu aprod, „cu casa gata şi cu zămnic gata şi cu pomeţ”, cf.
N. Iorga, Studii și Documente, VI, Bucureşti, 1904, VI, pp. 57-58.
17 BAR, Mss. nr. 827, f. 31v.; I. Bianu, op. cit., p. 307: La 2 februarie 1667, „Gavril
cu frații lui, feciorii lui Dumbravă, stăpâni pe părți de pământ din Pribești și din
Gioseni”, le schimbau cu Darie pentru Poiana lui Andrieş, din locul „unde să
sfârşeşte hotaru(l) Pribeştilor de cătră hotar(ul) Dobrovăţului”, în hotarul moşiei
Popeşti şi Pocreaca.
18 BAR, Mss. 827, f. 31v. Preotul Ioan ot Pribeşti, nepot de soră Tudorii, şi Nicon
monah ot Trestiana fuseseră martori la diata din decembrie 1671, când ea, Tudora, a
făcut danie o parte din moşia Popeşti Mănăstirii Trestiana.
82 Teologie [i Via]\
Un document de arhivă arată că „la anul 1670 (...), răzeşii au
demontat şi au adus în noul sat şi biserica făcută din lemn, din Prisacă,
clădind-o ceva mai la o parte de biserica actuală”19. Sintagma
„şi biserica” presupune că ei au strămutat şi altceva în afară de biserică.
În document, anul e redat cu aproximaţie, pentru că răzeşii
Dumbravă nu ar fi avut cum să se stabilească în sat decât după decembrie
1671 şi nu ar fi reuşit să înceapă imediat o astfel de lucrare.
Refacerea bisericii presupunea existenţa unor idei, o bună organizare,
responsabilitate, multă muncă, costuri materiale – toate de dus
la împlinire prin efortul lor. Biserica refăcută păstrase hramul
„Sfântul Nicolai”. Împreună cu biserica, locuitorii din Popeşti şi-au
întemeiat şi noile gospodării, treptat, mai aproape de biserica nou
refăcută în Pocreaca, unii chiar în apropiere de Mănăstirea Trestiana;
de aceea, satul Popeşti şi-a schimbat vatra de locuire şi, cu
timpul, fiind înglobat în Pocreaca, i-a dispărut denumirea din actele
administraţiei vremii20. În acelaşi timp, răzeşii i-au format pe fiii
lor buni creştini, pregătindu-i să devină călugări, diaconi şi preoţi
în cele două lăcaşe de cult. Se pare că preoţia era o tradiţie a familiei
Dumbravă21. Unii din feciorii, ginerii sau nepoţii primilor răzeşi
au devenit preoţi, pregătiţi prin participare la slujbele din biserici,
ascultând la început de călugării Mănăstirii Trestiana (ieromonahul
Nicon ot Trestiana, ieromonahul Itroci ot Căpriana, preotul
Ioan ot Pribeşti, cei ce semnaseră diata Tudorii), iar mai târziu, de
preoţii bisericii „Sfântul Nicolai”, cum fuseseră preoţii Theodosie
şi Teodor, care slujiseră înainte de anul 1800, menţionaţi pe o pagină
a unui Octoih în anul 1824. Tradiţia colaborării între slujitorii
bisericilor din satele apropiate exista şi continua în fiecare generaţie22.
Călugării, diaconii, preoţii erau exemple pentru cei din obşte şi îndrumătorii
celor ce doreau să înveţe a sluji.
19 Mitropolia Moldovei şi Sucevei (MMSv.), Arhiepiscopia Iaşi, Protopopiatul
Iaşi, Parohia Pocreaca, dosar 116/1938, f. 8r.; expresia din documentul de la 1938
„noul sat” a fost păstrată prin tradiţie de la primii răzeşi din Pribeşti, veniţi în Pocreaca
(devenit noul lor sat).
20 Tezaurul Toponimic al României. Moldova, I, Repertoriul istoric al unităţilor administrativ-
teritoriale, 1772-1888, coordonator Dragoş Moldovan, Bucureşti, 1991-1992;
din 1873, satul Popeşti nu e menţionat. Satul Pocreaca era considerat un singur sat
cu Trestiana, de când se înfiripase, după 1726, până la 1864.
21 Gh. Ghibănescu, Ispisoace şi Zapise, IV, partea I, pp. 12; 216: în 1677, popa Dumbravă
cumpărase un pământ în Gioseni, Cozmeşti; preoţia – o tradiţie a familiei.
22 Ierodiaconul Avraam Bugu, Monahul Pafnutie, protopsalt şi caligraf al Mănăstirii
Putna, comunicare susţinută la Simpozionul „Ştefan cel Mare şi Sfânt. Atlet al
Cercetarea teologică românească la an centenar 83
În diferite documente de arhivă, au fost menţionaţi: călugărul
Florea ai cărui copii şi-au vândut părţile de pământ din Poiana
Cârnului (la 1667)23; ieromonahul Nicon ot Trestiana24; monahul
Ghenad(i)e – Gheorghe, fiul lui Isăcuţ Dumbravă, înainte de 170025;
un ieromonah, Isaia, menţionat în însemnările de mai târziu, fost
donator al unei sume de bani bisericii strămutate26.
La început, din răzeşii Dumbravă s-au format preotul Apostu-
Apostol, fiul lui Dumbravă Giosanul, şi preotul Iancu-Ioan, fiul
Chelsiei, sora lui Dumbravă Giosanul27. Preotul Apostu a slujit la
Mănăstirea Trestiana, fiind menţionat la 13 august 1749, într-o însemnare
pe fila unui Minei „luat pre dreptile zilele vieţii de Apostol
(...)”, iar pe o pagină a unui Antologhion (tipărit la Râmnic în
1777), dăruit Mănăstirii Trestiana, o altă însemnare preciza: „va
rămâne la biserica Trestiana (...); este luat de la neica Apostolu (...),
v(ă)leat 1782”.
Grigor(e)aş, fiul lui Dumbravă Giosanul, înfiat de soţii Isac, s-a
dovedit a fi un fiu de nădejde, devenind un om vrednic. El a respectat
clauzele impuse în diată de mama sa adoptivă28. Împlinindu-i
dorinţa, el a lăsat Mănăstirii Trestiana partea de moşie donată de
ea29. În 1711, feciorii lui Grigore Bogdaproste, Costandin (Costul
23 credţei creştine”, 11-14 iulie 2018, Mănăstirea Putna. Monahul Pafnutie venise
de la Mănăstirea Dobrovăţ, cunoştea şi colabora cu monahii de la Mănăstirea
Trestiana, dăruindu-le cărţi. În rezumatul sesiunii de comunicări se arată: „Monahul
Pafnutie protopsalt a copiat în anul 1525 un Triod pentru Mănăstirea Dobrovăț.
Era viețuitor în Mănăstirea Putna, fiind ucenic și urmaș al lui Eustatie Protopsaltul,
fondatorul Școlii muzicale de la Mănăstirea Putna, în timpul lui Ștefan cel Mare”.
23 CDM III (1653-1675), nr. 1443, p. 312.
24 BAR, Mss. nr. 827, f. 31v.
25 Ibidem, f. 10v; Th. Codrescu, op. cit., XXIV, p. 411.
26 Pr. I. Topală, Monografia bisericii parohiale, 1905, f. 11r (din arhiva bisericii).
27 BAR, Mss. nr. 827, f. 19v; f. 45r; Th. Codrescu, op. cit., XXIV, p. 404.
28 Ion Bianu, Catalogul manuscriptelor româneşti, III, Craiova, 1931, p. 314: „25 februarie
1746. Carte a lui Nichifor, mitropolit al Moldovei, privitoare la partea din
Popeşti dată dar mănăstirii Trestieni” (Trestiana).
29 SJAN, Iaşi, Fond Secretariatul de Stat, dosar 1296. În 1697, Grigore Bogdaproste
era menţionat „fost” vătaf de vânători domneşti. Judecătoria Vaslui, dosar
32/1837, Tr. 1801, Op. 2062: Jalba răzeşilor, semnată de preotul Vasile Eni (Iani)
arăta: „Mănăstirea Trestiana, într-un şir neîntrerupt de 150 de ani au stăpânit o
parte de pământ din moşia Popeşti şi Pocreaca”; diferenţa anilor ne duce în 1692,
anul când Grigore Bogdaproste mai trăia, probabil, şi lăsa pământul în folosul
mănăstirii.
credinţei
84 Teologie [i Via]\
clucer) şi Ştefan V(v)ătaful, au mers în faţa Mitropolitului Nechifor,
au arătat împlinirea daniei, fapt confirmat în 1746 de Mitropolit30.
Răzeşii aveau libertatea de a hotărî ce au de făcut, desigur, cu încuviinţarea
ierarhilor vremii. Au cultivat în continuare întreaga
moşie prin grija lor, pentru că din neamul lor se ridicau slujitorii
bisericilor, dându-i mănăstirii zeciuiala periodică ce i se cuvenea
pentru partea ce i se donase. De aici, poate, un plus în imboldul avut
de ei pentru a forma noi preoţi, din tată în fiu sau ginere, şi de a
construi o nouă biserică. Astfel, la 1744, constatând degradarea
Mănăstirii Trestiana, ei au hotărât să construiască o nouă biserică,
în acelaşi loc, în cătunul înfiripat de ei pe cursul pârâiaşului Trestiana31.
O biserică din bârne de stejar cu hramul „Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul”, devenind, astfel, ctitori. „Considerată
«o bijuterie a arhitecturii populare în lemn din judeţul Iaşi» biserica
este o ctitorie răzeşească de la 1744, din vremea domniei lui Ioan
Nicolae Mavrocordat, după datele cuprinse în pisania cioplită pe
frontispiciul celor trei arcade pe stâlpii ce separă pronaosul de naos.
Inscripţia foloseşte alfabetul chirilic; în jumătatea stângă se poate
citi, în limba slavonă: «Siea ţercov sătvori vdni Ion Neculai vodă»
(Această biserică s-a săvârşit în zilele lui Ion Neculai vodă); în jumătatea
dreaptă este scris în limba română, dar cu caractere chirilice:
«A făcut răzeaşi această sfântă băsarăcă vleat 7252»32.
În 1746, Ioniţ(ă) şi Vasîle, strănepoţii lui Dumbravă Giosanul,
s-au dus şi ei în faţa Mitropolitului, dorind să obţină dreptul ca
30 Th. Codrescu, op. cit., XXIV, p. 404; p. 408: „un bătrân şi jumătate”; BAR,
Mss. nr. 827, f. 19v; f. 45r: dintr-un bătrân şi jumătate (69 funii şi 15 stânjeni), 17 funii
erau partea donată prin diată Mănăstirii Trestiana – din apa Vasluiului, spre
apus, până în hotarul moşiei Mănăstirii Dobrovăţ.
31 Corneliu Istrati, Condica lui Mavrocordat, Iaşi, Editura „Alexandru Ioan Cuza”,
2008, II, nr. 642, p. 302: „un izvod de doi liudi ce li-au dat peceţi vel păharnicul ot
ţinutul Vaslui, anume Gavril sân Timoftii ot Trestiana i Pricopi sân Andronachi ot
tam, 1741 decembrie 23-26”; erau fiii răzeşilor aşezaţi lângă mănăstire; III, nr. 2007,
p. 158: „carte pentru poprit; peceţi date unor nevârstnici din Trestiana.
32 Lucia Ionescu, Monumente de arhitectură populară din secolul XVIII din judeţul
Iaşi: Biserica de lemn din satul Poiana, comuna Schitu Duca, în Buletinul „Ioan Neculce”,
serie nouă, X-XII, 2004-2006, Iaşi, 2009, p. 211: Este vorba de biserica răzeşilor din
Trestiana. Poiana nu a avut o biserică proprie. Enoriaşi îi sunt împreună şi de la
împărţirea administrativă din 1968, când satul Trestiana a fost înglobat în Poiana.
Locuitorii le denumesc separat – Trestiana şi Poiana, păstrând vechiul şi frumosul
nume Trestiana.
Cercetarea teologică românească la an centenar 85
pământul donat Mănăstirii Trestiana de Tudora şi de bunul lor,
Grigore Bogdaproste, să fie lăsat şi în folosul bisericii noi, construite
de ei şi de preoţi33. Preotul Iani (Eni) Bogdaproste şi trei răzeşi sunt
însemnaţi pe paginile unui Penticostar din 1782, cumpărat de ei:
„Această sfântă carti esti a sfintii biserici a Trestienii ce esti hramul
«Sfântul Ioan Botezătorul» şi au cumpărat-o (c)titorii, care sunt preotul
Eni, i Proca, i Gligori Hortolomei, i Arteni Bogdaprosti”.
Tradiţia monahală a continuat şi în generaţiile de după anul
1800: irodiaconul Antonie Dumbravă a ajuns la Episcopia Huşilor,
unde a fost numit în diferite funcţii şi demnităţi monahale34; ieromonahul
Isac(hi)u Trohin, menţionat în documente la 1843; monahul
Filof, însemnat pe clopotul bisericii de piatră din Pocreaca
(la 1866); în 1842, ieromonahul Sevastian semna în documentele
răzeşeşti35; la data de 14 iulie 1844, ierodiaconul Gheorghie Bogdaproste
semna ca martor într-un zapis36; în octombrie 1844, ieromonahul
Ilarion a vândut casa şi ocina, pentru a pleca din sat37.
Între 1853-1857, preoţii şi răzeşii au zidit o biserică de piatră
şi cărămidă în Pocreaca, fiind sfinţită de episcopul de Huşi, Meletie.
Încrustată în piatra de deasupra uşii, pisania arată: „A.I.
1853. S-au zidit sfânt lăcaş cu hramul «Sfântul Nicolai» şi «Duminica
Tuturor Sfinţilor» cu cheltuiala satului nostru şi alţi făcători
de bini”.
Preoţii care au urmat au descins, generaţie după generaţie,
din tată în fiu sau ginere, în mare parte, din trei copii ai lui Grigore
33 BAR, Mss. nr. 827, f. 11r: „1746, Nechifor Mitropolit zâce că au venit înaintea
sa Ioniţ(ă) şi Vasîle, nepoţii lui Dumbravă şi strănepoţii Tudorii, care au jăluit că
strămoaşa lor ar fi dat danie o parte de moşie din hotar(ul) Popeştilor Mănăstirii
Trestienii, care danie ar fi şi arătat-o fiind a Tudorii şi a nepoţilor ei Costandin şi
Ştefan, carii atunci au arătat că şi nişte scrisori de moşie răzăşască s’ar fi răsărit”.
34 Protosinghel Glicherie Lovin, Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău, Chişinău,
1926, pp. 24-33. În 1837, a slujit (ocazional, ca fiu din răzeşii satului) la Mănăstirea
Trestiana. Ieromonahul Antonie, vechil al Episcopiei, când avea timp, îi reprezenta
şi pe răzeşii satului său natal în pricinile ivite cu cei care le împresurau
moşia, apărându-le cauza; cf. SJAN, Iaşi, Fond Tribunalul Vaslui, dosar 55/1839, f. 114r,
şi Th. Codrescu, op. cit., XXIV, p. 402.
35 SJAN, Iaşi, Fond Judecătoria Vaslui, dosar 65/1845, Tr. 1671, Op. 1907, f. 89v.
36 Ibidem, dosar 65/1845, f. 30v.
37 Ibidem, dosar 65/1845, f. 56r; ieromonahul Ilarion era fiul lui Paraschiv Trincă,
nepotul Paraschivei, fiica lui Andr(ei)onic Dumbravă; cf. arhivei bisericii parohiale
Pocreaca, dosar 1/1904, f. 11v; a devenit protoiereu bazileu, iar la 8 noiembrie
1898, a resfinţit biserica din Pocreaca, după unele reparaţii curente.
86 Teologie [i Via]\
Bogdaproste: din Ştefan V(v)ătaful Bogdaproste, din Ion Bogdaproste
şi din Vasâlca, devenită preoteasă; în total, cincizeci şi
trei de călugări, diaconi şi preoţi, menţionaţi în documentele de
arhivă în perioada 1647-1945. Unii preoţi au avut „ceva” în plus
de spus şi de înfăptuit, fiind adevărate exemple pentru tineri.
1. Preoţii din Ştefan V(v)ătaful Bogdaproste, fiul lui Grigore
Bogdaproste şi nepotul lui Dumbravă Giosanul:
Preotul Eni (Iani) Bogdaproste a preluat numele Bogdaproste
după socrul său, Ioniţă Bogdaproste, fiind căsătorit cu Tudora, fiica
lui Ioniţă Bogdaproste (sân Ştefan Vătaful), nepotul lui Dumbravă
Giosanul38. Eni (Iani) Bogdaproste a fost urmat în preoţie de fiii săi,
preotul Vasile Eni (Iani), preotul Neculai Eni şi de ginerele său,
preotul Ion Tăbuciu. Eni (Iani) Bogdaproste slujea la biserica Trestiana,
împreună cu preotul Vasile Bogdaproste, fiul lui Ioniţă Bogdaproste
(fiind cumnaţi) şi cu preotul Vasile sân Vasile Bogdaproste39.
Preotul Neculai Eni şi fratele său, preotul Vasile Eni (Iani), slujeau la
biserica de lemn „Sfântul Nicolae”, Pocreaca. În 1782, preotul Eni
(Iani) Bogdaproste fusese menţionat pe un Penticostar, fiind ctitor
al bisericii Trestiana, împreună cu trei răzeşi: Proca (fiul lui Andrei
Dumbravă), Gligore Hortolomei, fiul lui Grigore Bogdaproste, şi
Arteni Bogdaproste, fiul Mariei (fiica Floarei) şi al lui Năstase Bogdaproste.
La 1807, Eni (Iani) Bogdaprosti era „preot nevolnic” şi
unul din cei „cinci preoţi, toţi din familia Bogdaprosti”40. Prin ginerele
său, preotul Ion Tăbuciu (menţionat în 1809)41, tradiţia preoţiei
a fost continuată de nepotul său, preotul Gheorghe Patron, şi de
strănepoţi: preoţii Ion Patron, Ilie Patron şi Vasile Patron, slujitori
la biserici diferite în Iaşi; şi ei se formaseră alături de bunicul şi de
tatăl lor, participând la slujbele din biserica Trestiana42. Un diacon
Ilie Bogdaprosti locuia în Iaşi (la 1824); în 1844, a vândut partea sa
din moşia obştii Pocreaca43. Mai târziu, în 1894, Iosub Bogdaproste
solicita „intrarea în călugărie”44.
38 Ibidem, Fond Divanul Apelativ al Țării de Jos, dosar 13/1844, f. 3r.
39 Ibidem, Fond Divanul Domnesc, dosar 188/1843, f. 1r.
40 Arhivele Basarabiei, Revistă de istorie şi geografie, nr. 2-3 /1931.
41 Ibidem.
42 MMSv., Arhiepiscopia Iaşi, Protopopiatul Iaşi, Parohia Pocreaca, dosar 116/1938,
f. 7r: daruri aduse bisericii Trestiana – Sfintele vase aurite – ca recunoştinţă şi întru
pomenirea bunicilor şi a părinţilor.
43 SJAN, Iaşi, Divanul Apelativ al Țării de Jos, dosar 13/1844, f. 4r.
44 Th. Codrescu, op. cit., VI, p. 320; SJAN, Iaşi, Fond Mitropolia Moldovei şi Sucevei,
dosar 25/1894, f. 90r.
Cercetarea teologică românească la an centenar 87
Preotul Vasile Eni (Iani), fiu al preotului Eni (Iani) Bogdaproste,
a devenit preot înainte de anul 1809 şi a slujit la biserica „Sfântul
Nicolae”, Pocreaca45. În 1824, el a cumpărat un Octoih de la „ereu
Teodor ot Popeşti”, luat de la „părintele Theodosie Bu(o)descul,
fratele preotului Teodor”, lăsând o însemnare pe paginile cărţii;
preoţii menţionaţi slujiseră la biserica de lemn strămutată în Pocreaca.
Preotul Vasile Eni (Iani) îi îndruma pe cei din obşte, apărându-
le cu pricepere interesele46. El şi fiii săi au fost preoţii care au
zidit biserica de piatră din Pocreaca, împreună cu răzeşii satului,
dar în pisanie îşi asumă deopotrivă contribuţia. Preotul Vasile Eni
(Iani) ţinea actele moşiei, pentru că el îi reprezenta pe răzeşi la judecată,
în urma pricinilor ivite, şi cunoscând bine istoria înaintaşilor,
a versificat-o, având accente critice la adresa celor care le împresurau
moşia47. Fiii săi au fost preoţii Costandin Eni şi Ioniţă
Eni; în 1856, Ioniţă Eni slujea la biserica din Blaga, iar fiul său, Vasile
Eni, a slujit ca bunicul lui, la biserica din Pocreaca. Nepoata
preotului Vasile Eni (Iani), Zoiţa, fiica dascălului Mihalache Enea,
s-a căsătorit cu preotul Dumitru Galaction (fiul lui Costandin Galaction,
preot la biserica „Sfântul Gheorghe” din Huşi, în perioada
1861-1866)48. Preotul Dumitru Galaction a fost hirotonit în anul
45 Arhivele Basarabiei, Revistă de istorie şi geografie, nr. 2-3 /1931.
46 SJAN, Iaşi, Fond Judecătoria Vaslui, dosar 32/1837, f. 175r: Jalba din 29 martie
1842, semnată de preot: „Că iată, acum în luna aceasta în 23 zile, dumnealui
postelnicul Neculai Milu, făr’aşi regularisi părţile cumpărate de la răzăşi, precum
mai sus să arată, au adus stupi şi i-au pus unde i-au plăcut, iar nu unde s’ar căde
şi ar fi de porunca legii; vechilii dumisale ce-i are la Poiana Cârnului, pornind
prin pădure au bântuit pre răzeşi luându-le topoarele şi săcurile şi pe unii i-au şi
bătut”.
47 BAR, Mss. nr. 827, f. 59r, 59v: „Prea Înălţate Doamne, noi, săteni, de loc moldoveni,
/răzeşi Pocriceni/ dintr-a Vasluiului ţinut /undi trăim dintr-u ‘nceput /nu
pripăşiţi ungureni, ci din vechi moldoveni, /după cum ispisoacele grăesc /pe noi
ne adeveresc; /a cărora urmare /din vechime în lucrare; /mai ales ispisocul lui Vasile
voievod, /carile-au povăţuit un norod /– toată a Moldovei eparhie – /şi învechit
în domnie, /cari ca un părinte adevărat /celi cu bini ce s’au lucrat, /douăzăci
di ani domnia au ţinut /neschimbat dintr‘a(l) Moldovei pământ; /de la carile şi
nouă s-au încredinţat /hrisovul de sus arătat, /carile are lucrare / în obârşia
Vasluiului Mare /pe două moşii alăturate /de 170 de ani cumpărate /a cărora cumpărătură
toată /nu-i puţină, ci-i o gloată / – 250 de galbeni ungureşti, /de cii mari,
împărăteşti / în care vreme am avut stăpânire /făr’de nici o contenire (...)”.
48 Costin Clit, Biserica Sfântul Gheorghe din Huşi, Editura Sfera, Bârlad, 2006, p. 54.
88 Teologie [i Via]\
1891, pentru parohia Tatomireşti (Vaslui)49. O altă nepoată a preotului
Vasile Eni (Iani), Maranda, fiica dascălului Mihalache Enea,
s-a căsătorit cu Ion Topală, parohul bisericii Pocreaca (1904-1945),
de loc din Idrici, Fălciu. A fost preotul care a văzut tragediile satului
în vremea celor două războaie mondiale, el însuşi pierzându-şi un
fiu în război (la 1941). Strănepotul Aurel Enea, fiul notarului
Vasile Enea (fiul lui Mihalache Enea), a fost preot la biserica din Corjeva,
Valea lui Vodă, Lăpuşna. În 1945, preotul Aurel s-a retras în
satul natal, fiind (până în septembrie 1949) parohul bisericii Pocreaca50.
A refăcut biserica de piatră în urma distrugerilor provocate de cutremurul
din 1940 şi de războiul ce urmase. Învăţătorul Mihai Enea,
fiul lui Mihalache Enea şi nepotul preotului Vasile Eni (Iani), a fost
rănit în primul război mondial, iar fiul i-a murit în 194151.
Preotul iconom Vasile Bogdaproste a lăsat însemnări la biserica
Trestiana (1826). Era fiul lui Ioniţă Bogdaproste, nepot lui Ştefan
Vătaful. A fost urmat în preoţie de fiii săi, Ion Bogdaproste şi Gheorghe
Bogdaproste; în 1838 erau diaconi la biserica Trestiana, iar din
1843 şi, respectiv, din 1845, au devenit preoţi52.
Tu(o)dosia, fiica lui Ştefan Vătaful, avea ginere pe Vasile Paniţă,
preot (sachelar la 1845, când semna împreună cu toţi cei „sânpărtaşi,
curgători din Ştefan Vătaful”), pe nepoţii Ioan Paniţă (1856) şi
Irimia Paniţă (1865), preoţi la biserica Trestiana53.
49 Arhiva Episcopiei de Huşi, Parohia Pocreaca, dosar 21/1891, f. 44r; pentru
hirotonire au semnat enoriaşii bisericii din Pocreaca, împreună cu învăţătorul
şcolii, Alexandru Sadoveanu; Andrei Creţu, Preotul Dimitrie Galaction, ctitorul bisericii
de zid din satul Laza, în „PRUTUL. Revistă de cultură”, serie nouă, nr. 1 (53),
2014, p. 113. Preotul Dumitru Galaction a slujit între 1897-1935 la biserica din satul
Laza (Vaslui), fiind ctitorul unei frumoase biserici de piatră.
50 Arhiva bisericii Pocreaca, judeţul Iaşi.
51 Anuarul Şcoalelor 1899-1900, Bucureşti, 1900; Ioan Alecu Iacobuţă, Dobrovăţ –
istorie şi legendă, Iaşi, Editura Graphix, 1994, pp. 158-159; 164.
A fost rănit în 1917, în asaltul cotei 896, din zona Caşin. A însemnat data pe o
icoană, purtată la piept. Era ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. După război,
a continuat să fie învăţător şi director al Şcolii Dobrovăţ. A înfiinţat Banca populară
şi Căminul cultural Dobrovăţ. A decedat în 1929, la 51 de ani. Fiul său,
Mihai M. Enea, ofiţer activ, a căzut eroic în august 1941, la Bugalic, Odesa.
52 SJAN, Iaşi, Fond Vistieria Moldovei, dosar 197/1831, f. 221v, dosar 250/1838,
f. 235v; dosar 431/1851, f. 211v; un alt fiu al iconomului, Dumitrache, era dascăl.
53 Ibidem, Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 136/1856. Divanul
Apelativ al Ţării de Jos, dosar 13/1844, f. 3r; Divanul Domnesc, dosar 188/
1843, f. 3r; 11r; Fond Starea civilă Poiana Cârnului, dosar 1/1866-M.
Cercetarea teologică românească la an centenar 89
Din Ştefan Vătaful, prin nepotul său de frate, Năstase Bogdaproste,
cu soţia Maria (Năstăsoaia), fiica Floarei, fata lui Grigore
Bogdaproste, a descins o altă ramură de preoţi ai satului: Vasile
sân Năstase ot Pocreaca, preot la biserica din Mirceşti, Vaslui. Au
urmat ginerii săi, preoţi la biserica Pocreaca: Neculai Eni, căsătorit
cu Soltana la 1835, şi Vasile Agapi, căsătorit cu Ana. Fiul preotului
Neculai Eni a fost preotul Vasile Ene, care a slujit (ante 1872) la biserica
din comuna Popricani, Iaşi54. Fiii preotului Vasile Agapi şi ai
Anei au fost preotul Ioniţă (Niţă) Agapi şi preotul Costandin
(Costache) Agapi. Preotul Costache se căsătorise cu Zoiţa, fiica
mezină a preotului Vasile Eni (Iani). El a luat rolul de păstrător al
actelor moşiei neamului Cumpănesc (Dumbravă), al socrului său.
Fiica preotului Costache Agapi, Zoiţa, s-a căsătorit cu preotul Constantin
Georgescu, profesor de religie la Şcoala Normală „Vasile
Lupu” din Iaşi. Acesta, de asemenea, a preluat actele moşiei Popeşti
şi Pocreaca şi, fiind conştient de valoarea lor, le-a dat editorului
Theodor Codrescu, actele având, astfel, şansa de a fi publicate
în colecţia de documente Uricariul55.
2. Preoţii descendenţi din Ioan Bogdaproste, fiul lui Grigore
Bogdaproste şi nepot lui Dumbravă Giosanul: Ramura lor s-a format
din fiul său, diaconul Gheorghe Bogdaprosti (înscris în catagrafia
de la 1820), nepotul Troh(f)in Popa Bogdaproste (menţiune,
1842-1846), era cel ce scria zapisele răzeşilor, după formula: „poftit
de către iscălitul(a) vânzător(oare), am scris cu voia şi bună primirea
lui(ei)”; a urmat strănepotul Isac(hi) Troh(f)in, monah (menţiune,
1843)56. Urmaşii din ramura acestor preoţi, mulţi plecaţi din
sat, în alte sate din judeţul Vaslui, în Iaşi, Galaţi, Huşi, Bacău, e posibil
să fi dus mai departe vocaţia preoţiei.
Din Irimia Dumbravă, fiul lui Ioan Bogdaproste, strănepot lui
Dumbravă Giosanul, au urmat: Antonie Dumbravă, călugărit la
schitul Urgueşti, Tutova; după 1836, era ieromonah, director al Episcopiei
de Huşi, iar din 1851 arhimandrit al Mănăstirii Bogdana,
Bacău, timp de 12 ani (1851-1863). În 1855, a fost numit stareţ al Mănăstirii
Neamţ, apoi director al Mitropoliei57. În 1857, fusese înscris
54 Ibidem, Fond Starea Civilă oraşul Iaşi, dosar 14/1872-M, f. 84v.
55 Th. Codrescu, op. cit., XXIV, p. 416, nota editorului.
56 SJAN, Iaşi, Fond Divanul Domnesc, dosar 188/1843, f. 53r; f. 54r.
57 Protosinghel Glicherie Lovin, Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău, Chişinău,
Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, 1926, pp. 24-33. La bătrâneţe s-a
retras în satul natal. A decedat la 15 august 1868. În epitaful de pe piatra funerară,
la sud de altarul bisericii Pocreaca: „În lume rămân numai faptele bune”.
90 Teologie [i Via]\
pe lista cu alegătorii divanului ad-hoc din Moldova58. Se numise el
însuşi „regeneratorul neamului Dumbravă”, reluând numele străbunicului
său, Dumbravă Giosanul. La fel au procedat tatăl său şi
fraţii săi Pavăl şi Ioniţă cu fiii lor Ioan, Gheorghe, Manase şi Emanoil
pe care i-a purtat în şcoli. Antonie Dumbravă a construit şcoala
din satul Bogdana, Bacău (la 1855). A ctitorit (la 1861) două biserici
de mir în Valea Seacă şi în Gutinaşi, Bacău59. Pe fiii fraţilor săi i-a
îndrumat să urmeze Şcoala catihetică din Huşi, Şcoala secundară
din Iaşi (Academia Mihăileană), Liceul Internat din Iaşi; ieromonahul
Manase Dumbravă a fost numit egumen la Mănăstirea „Sfinţii
Voievozi”, Galaţi (1852-1854), metoh al Mănăstirii Neamţ”; a slujit
şi la bisericile din Valea Seacă şi Gutinaşi, Bacău (1860)60; în 1860,
Emanoil Dumbravă era preotul bisericii din colonia Vălenii, Ismailu,
districtul Bolgrad61. Din ramura lor să fi fost şi preoţii Ioan
Dumbravă din Huşi (la 1925), Dumitru Dumbravă, paroh la biserica
„Sfântul Dumitru”, Bârlad, Gheorghi Dumbravă, paroh la biserica
din Târgul Pueşti, Tutova sau ieromonahul Teofil Dumbravă
de la schitul Buluc, judeţul Putna62?
3. Preoţii din Vasâlca, nepoata lui Dumbravă Giosanul: Vasâlca,
fiica lui Grigore Bogdaproste, a fost căsătorită cu preotul Ioan
Obreja, din Pribeşti. Stăpâneau partea de nord-vest a satului Pocreaca,
unde a luat fiinţă satul Slobozia Pocrecii63. Harul preoţiei a
continuat prin fiul lor, Grigore Obreja, preot la biserica din Pocreaca.
În 1774, el era numit de recenzori „popa Grigore”64. Fiul
58 Rodica Iftimi, Sorin Iftimi, Alegătorii divanului ad-hoc din Moldova (1857). Un
manuscris necunoscut, în „IOAN NECULCE”. Buletinul Muzeului de Istorie a
Moldovei, serie nouă, X-XII, (2004-2006), p. 216. Pe prima listă cu alegătorii erau
egumenii mănăstirilor închinate. Unii localnici îşi amintesc de fotografia cu membrii
divanului ad-hoc, păstrată la mare cinste în casa învăţătorului, în anii interbelici,
adusă de arhimandritul Antonie Dumbravă la reîntoarcerea în satul natal,
după 1866.
59 Mănăstirea Bogdana, Ctitoria şi oamenii în freamătul vremii, Iaşi, Editura Trinitas,
2003, pp. 13-14; Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (MCIP), dosar
97/1851, f. 16r, f. 19r, f. 86r, f. 103r; dosar 180/1854, f. 80r.
60 SJAN, Iaşi, Fond MCIP, dosar 69/1852, f. 47r.
61 Ibidem, Fond MMSv., dosar 169/1860, f. 10v.
62 Anuarul Eparhiei Huşilor, martie 1934-1939, p. 12; Anuarul Eparhiei Romanului,
1936, p. 341.
63 SJAN, Iaşi, Starea civilă Poiana Cârnului, dosar 1/1884-M; dosar 1/1892- M.
64 Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774, sub redacţia lui
P.G. Dimitriev şi P.V. Sovetov, Chişinău, 1975.
Cercetarea teologică românească la an centenar 91
său, Ioan Obreja, a fost diacon65. Nepotul Neculai diaconul, înscris la
recensământul din 1774, a lăsat însemnări pe filele unui Penticostar,
tipărit la 1782, privitoare la ctitori, cumpărat de ei: „am scris eu,
(i)erodiacon Neculai Bogdaprosti ot Trestiana”. Din alt fecior al Vasâlcăi,
Gheorghe Obreja, au urmat Ioan Obreja; fiul acestuia, Maftei
Obreja, a devenit preot la biserica din Mirceşti, Vaslui (la 1845)66.
În prezent, urmaş al neamului Dumbravă, preotul Gelu Bogdan
este ctitorul fostei biserici „Sfânta Vineri” din Bucureşti, împreună
cu enoriaşii, biserică tragic demolată în 198767. Buni cunoscători ai
slovelor chirilice, preoţii întocmeau jalbele în numele obştii, având
grijă de păstrarea moşiei obştii răzeşeşti68. Mulţi răzeşi au învăţat
de la preoţi scrierea cu litere chirilice, nevoiţi să cunoască adevărul
din zapise, hotarnice sau din adresele judecătoriei. Prin nenumărate
procese costisitoare, prin împresurarea reciprocă a părţilor de
moşie şi „căderea” unora în vânzarea ocinei, moşia obştii se micşora,
veniturile fiecărui răzeş, de asemenea. Stau mărturie două foi
de zestre, documente inedite69.
Rolul deosebit al preoţilor în comunitate este evident. Întreaga
obşte a dus o viaţă socială activă. Preoţii şi răzeşii aveau puterea
de a stărui, în spiritul adevărului, pentru dreptate, de a reacţiona
la necazurile fiecăruia şi ale întregii obşti, împreună cu grija faţă
de misiunea principală şi de reconstruirea şi întreţinerea bisericilor.
Au păstrat mare parte din moşia răzeşească neînstrăinată, au
înfiinţat noi sate, au ctitorit noi biserici, toate determinând ca satul
şi numele lui, Pocreaca, să dăinuie din vremurile străvechi70.
65 SJAN, Iaşi, Fond Judecătoria Vaslui, dosar 65/1845, Tr. 1671, Op. 1907, f. 58r.
66 SJAN, Iaşi, Fond Divanul Domnesc, dosar 188/1843, f. 14r.
67 Pr. Valerian Manea, Parohia Sfânta Vineri – Herasca, în: sursa de Internet Parohia
Sfânta Vineri – Herasca Bucureşti, din 4.02. 2017: e redat şirul preoţilor, între ei
şi pr. Gheorghe Bogdaproste. „Astăzi, după multe încercări, Biserica „Sfânta Vineri”
a început să prindă contur. Pe data de 23 martie 2008, Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi în frunte cu pr. Gheorghe Bogdan,
parohul bisericii de odinioară şi de azi, a pus piatra de temelie a sfântului lăcaş”.
68 SJAN, Iaşi, Fond Ministerul de Interne, dosar 67/1859, 1r.
69 Ibidem, Divanul Domnesc, dosar 214/1852 f. 10r, şi Ministerul de Interne, dosar
6/1849, f. 84r: prima, din 1833, a soţiei vornicului de poartă Grigore Folescu,
Elenco (urmaşă din Dumbravă), făcută după decesul soţului; fond Judecătoria
Vaslui, dosar 47/1835, f. 20r, a doua foaie de zestre, din 1835, era a Soltanei, fiica
preotului Vasile Năstase, zestre primită la căsătoria ei cu preotul Neculai Eni; diferenţa
de avere era foarte mare.
70 Comunicare susţinută la 13 februarie 2018, în şedinţa Comisiei Naţionale de
Genealogie, Heraldică şi Sigilografie, Filiala Iaşi a Academiei Române.
92 Teologie [i Via]\
Mănăstirea Bogdana, Bacău
(foto – 2014)
Şcoala din Bogdana, Bacău (1855)
Arhim. Antonie Dumbravă (1855)
Parohul bisericii Pocreaca, I. Topală, învăţătorul, notarul, primarul
şi enoriaşii, descendenţi ai răzeşilor Dumbravă, în perioada interbelică –
fotografie din colecţia personală a D-nei Sălăvăstru Elena, Pocreaca
Cercetarea teologică românească la an centenar 93
Istoria răzeşilor versificată, 1746, Cartea Mitropolitului Nechifor
BAR, Mss. nr. 827, f. 11r; f. 59r; 59v.