Scurt Istoric

Satul Pocreaca este un sat vechi, răzăşesc al cărui început sigur nu se cunoaşte. El se găseşte în comuna Schitu-Duca, judeţul Iaşi. Descoperirile arheologice din această zonă au scos la iveală fragmente ceramice hallstattiene, făcând pe specialişti să afirme că aşezarea de la „Cetăţuia Pocreaca” este o aşezare fortificată neolitic.

Pentru prima dată satul apare consemnat la data de 13 mai 1560; locuitorii satului sunt răzeşi sub ascultarea logofătului Ion Tăutu, omul credincios măriei sale, voievodul Moldovei, Binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Numele satului este dat de sfântul voievod moldav, lucru aflat dintr-o serie de legende care sunt păstrate cu sfinţenie de bătrânii satului.

Astfel, o legendă transmisă pe cale orală de săteanul octogenar Horhotă Constantin spune: „Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind în urmărirea tătarilor dinspre Dobrovăţ spre est, ajungând pe dealul de vest al satului Pocreaca, a văzut o aşezare şi a fost impresionat de frumuseţea locului încât şi-a uitat paloşul «pe-o-cracă». Întorcându-se pentru a-şi recupera arma de luptă, Ştefan cel Mare a botezat aşezarea cu numele Pocreaca, de la sintagma «pe-o-cracă».”

Putem afirma că „această legendă păstrată în memoria satului este întărită de influenţa pe care a avut-o Ion Tăutu asupra acestui sat, ca administrator al binecredinciosului voievod, ceea ce credem că exprimă un posibil adevăr, dată fiind şi dragostea puternică rămasă peste veacuri în sufletul poporului român pentru marele voievod al Moldovei, devenit sfânt cu prăznuire la 2 iulie”.

Toată istoria, în documente, a satului Pocreaca începe din anul 1560, anul în care stăpânul satului, Lupu paharnicul a fost unul din mulţii boieri moldoveni ucişi de domnitorul Moldovei Alexandru Lăpuşneanu.

De altfel, o analiză istorică mai aprofundată a existenţei în timp a satului Pocreaca este prezentată de doamna profesoară Anişoara Trincă Buruiană în cele două monografii pe care le-a scris.

În satul Pocreaca a existat o biserică din lemn, construită probabil, după mărturia enoriaşilor, în anul 1670, care, datorită vicisitudinilor vremii s-a deteriorat şi apoi ruinat.

Această conjunctură nefirească pentru obştea ortodoxă a satului nu a fost trecută cu vederea de sfatul bătrânilor parohiei, care, mişcaţi de un tainic sentiment interior creştin ortodox, au hotărât construirea unei noi biserici.

Construcţia unei noi biserici era vitală atât pentru exercitarea cultului ortodox într-un spaţiu specific eclesial, dar şi pentru a suplini nevoia spirituală a încă două sate vecine: Poiana şi Slobozia. Pe de altă parte, prin construcţia unei noi biserici se împlinea şi scopul ontologic şi soteriologic al învăţăturii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Lucrările noii biserici, care prelua astfel funcţiile spirituale ale celei deteriorate din lemn au început în anul 1850 şi au fost terminate în anul 1853 prin efortul comun al enoriaşilor din satul Pocreaca şi al altor binefăcători, în timp ce primar era Ioan Smântână.

O mărturie valoroasă despre zidirea noii biserici stă inscripţia în slove chirilice, încrustate în piatră deasupra uşii de intrare în actuala biserică: „A.I. 1853.

 S-au zidit sfântul locaş cu hramul sfântul Nicolae şi Duminica Tuturor Sfinţilor cu cheltuiala satului şi alţi făcători de bine.”

Noua biserică este aşezată pe culmea dealului Buzduganul, având o curte închisă printr-un gard de plasă, în care se află o tainică alee îngustă, străjuită de brazi viguroşi şi tineri, şi cimitirul satului.

Fundaţia bisericii este din zidărie de piatră, având soclul din zidărie de cărămidă, cu înălţime variabilă de la vest la est în sens crescător şi de la nord la sud în acelaşi sens.

Planul general al bisericii este cel de cruce treflată, cu turn clopotniţă situat deasupra pronaosului. Zidăria din cărămidă plină de tip vechi şi grosimea zidurilor fiind cuprinsă între 1,20-1,50m, arată efortul şi dragostea celor care s-au străduit să construiască acest sfânt locaş.

Bolţile sunt din cărămidă peste naos şi pronaos, iar peste pridvor şi altar planşeul este din lemn.

Acoperişul cu pante reduse a fost iniţial din şindrilă apoi a fost făcut din tablă zincată. Poziţia bisericii este N-S şi nu E-V datorită solului care nu a permis această orientare, fiind teren în povârniş.

Dimensiunile bisericii sunt următoarele: lungimea 22,36 m, lăţimea 11,31 m, la care se adaugă pridvorul nou cu dimensiunile în plan de 4,57-3,85 m, iar turnul clopotniţei ridicat peste pridvor atinge cota de 16,5 m.

Se remarcă simplitatea decoraţiunilor faţadei fără ornamente şi linii arhitecturale deosebite, singurele elemente care marchează ferestrele şi limita superioară a pereţilor fiind îngroşări care au şi rol structural.

Interiorul bisericii este spaţios, având o suprafaţă totală plană de 250 m2, cu zidurile nepictate. Iniţial, biserica a fost pictată în anul 1926 de pictorul C. Ionescu, dar comuniştii au văruit-o lăsând câteva medalioane: Pantocratorul din bolta naosului în formă de medalion (diametrul de 300 cm), icoana sfântului İoan Botezătorul din absidiola de sud (forma pătrat 50/50 cm), icoana sfântului mare mucenic Gheorghe în absidiola sudică (forma pătrat de 50/50), icoana sfântului mare mucenic Dimitrie din absidiola nordică (forma pătrat 70/70 cm), medalionul Maicii Domnului din bolta a doua a naosului (diametrul de 150 cm), icoanele sfinţilor prooroci Ilie şi Solomon (ambele în medalion cu diametrul de 100 cm) de pe arcada cafasului şi sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (format dreptunghiular fiecare de  200/70 cm) din tindă care străjuiesc, de o parte şi de alta, intrarea în biserică.

Cafasul este construit din lemn şi din el se trece în turla ce se ridică deasupra pronaosului servind şi de clopotniţă, care are două clopote. Două candelabre decorează interiorul bisericii.

Preoţii care au slujit în această biserică în calitate de preoţi parohi, menţionaţi în catagrafii şi în alte documente în perioada 1774-1974 sunt enumeraţi în monografia doamnei profesoare Buruiană. După anul 1974 au fost următorii preoţi parohi: Pr. Oatu Petru (1974-1990), Pr. Isache Gheorghe (1990-1996), Pr. Prodan Constantin (1996-2001), Pr. Cornea Alexandru-Adrian (2001-2002) şi Pr. Roşu Mihail (2002 până în prezent).

Biserica din Pocreaca este monument istoric cuprins în lista monumentelor istorice, elaborată în anul 2004, la poziţia nr. 1464, cod LMI IS-II-m-B-04220, încadrându-se în clasa II de importanţă, conform P100/1992, categoria de importanţă B, coeficientul alfa 1,2.

Datorită existenţei acestei biserici ia naştere parohia satului Pocreaca care este alcătuită din 164 de familii.

Vechimea bisericii, umiditatea şi repetatele mişcări seismice au condus la naşterea unor accentuate degradări (ruperi, dislocări) ale bisericii, care se pot observa astăzi şi care necesită, de urgenţă, remedierea acestora.

Conjunctura socială (sărăcia, şomajul), financiară şi demografică (senectutea enoriaşilor) a satului nu permite realizarea lucrărilor de reparaţie şi de consolidare a bisericii prin efortul propriu al enoriaşilor.

Rămâne dorinţa şi speranţa locuitorilor acestui sat într-un sprijin financiar din partea statului pentru realizarea obiectivului amintit, deoarece Biserica satului Pocreaca - şi nu numai - este mama  comunităţii credincioşilor din sat, care gravitează ontologic în jurul şi interiorul ei pentru dobândirea mântuirii. Biserica este casa satului „pentru că aici ne botezăm, aici ne cununăm, aici suntem prohodiţi şi tot aici dormim somnul cel de veci în aşteptarea învierii şi judecăţii universale”.