SCURT ISTORIC

Scurt istoric al Bisericii satului Pocreaca

Satul Pocreaca este un sat vechi, răzăşesc al cărui început istoric nu se cunoaşte, dăinuind de peste jumătate de mileniu[1]. El se găseşte în comuna Schitu-Duca, judeţul Iaşi. Descoperirile arheologice din această zonă au scos la iveală fragmente ceramice hallstattiene, ceea ce i-a determinat pe specialişti să afirme că aşezarea de la „Cetăţuia Pocreaca” este o aşezare fortificată neolitică.[2]

Pentru prima dată, satul apare consemnat la data de 13 mai 1560[3], locuitorii acestuia fiind răzeşi sub ascultarea logofătului Ion Tăutu, omul credincios Măriei sale, voievodul Moldovei, Binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Părintele Constantin Popescu, slujitor la biserica din Pocreaca este de părere că hrisovul din 12 mai 1647 constituie primul document care pomenește de satul Pocreaca, cu toate că ,,satul este cu mult mai vechi decât acest document, căci în el se menționează că deja exista ,,siliștea Pocreaca”.[4]

Numele satului este dat de sfântul voievod moldav, lucru aflat dintr-o serie de legende care sunt păstrate cu sfinţenie de bătrânii satului. Totuși, un document din 7 aprilie 1815, afirmă că numele satului este preluat de la numele unei văi și al unui pârâu din zonă, numite Pocriaca. Valea pârâului era acoperită de păduri ca de un capac sau acoperiș ceea ce în limba veche salvonă însemna pocriș.[5]

Toată istoria satului Pocreaca în documente începe din anul 1560, anul în care stăpânul satului, Lupu paharnicul, a fost unul din numeroșii boieri moldoveni ucişi de domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu[6].

                La sud de Pocreaca era satul Popești, întemeiat de un preot, tatăl lui Stan Preuţescu sau Stan Popovici, boier de Divan între 1409–1411. Moșia Popești se întindea din obârșia pârâului Vaslui, din Codrii Iașilor, urma valea pârâului până în hotarul moșiei Pribești, iar din apa Vasluiului, spre apus, până în hotarul moșiei Mănăstirii Dobrovăţ.

            Ivan Damianovici a stăpânit satele de pe valea Vasluiului, printr-un uric emis de voievodul Alexandru cel Bun (1400–1432)[7]. A urmat marele logofăt al voievodului Ştefan cel Mare, Ion Tăutu[8], care a stăpânit moşia Popeşti cu satele Popeşti şi Pocreaca. Urmaşii săi de la 1647 au vândut moşia şi satele Popeşti şi Pocreaca răzeşului Isac din Pribeşti şi soţiei sale, Tudora[9], născută Dumbravă. Neavând copii, ei au lăsat moşia danie rudelor, prin diata din 1671, adică fraţilor şi nepotului de frate, Grigore, înfiat de soţii Isac supranumit Bogdaproste. Dumbravă Giosanul, fratele Tudorii, şi-a păstrat dania, s-a aşezat pe noua moşie, devenind primul răzeş al satului din care au descins feciorii săi preotul Apostol, Gavril Dumbravă sau Cumpănă, Toader Spânu şi Grigore Bogdaproste. Fiii acestora, răzeşi de Popeşti şi Pocreaca, au moştenit şi au cumpărat părţi noi de moşie. Unii din urmaşii lor au devenit preoţi. După 1671, dar înainte de anul 1700, preoţii şi răzeşii au strămutat biserica de lemn Sfântul Nicolae din Popeşti, refăcând-o la mijlocul satului Pocreaca, satul Popești fiind asimilat de Pocreaca, datorită stabilirii răzeșilor din Pribești la Pocreaca.[10] O parte din icoanele şi cărţile vechi de cult, dovezi materiale şi valori spirituale,  au fost preluate de noua biserică din vechea biserică de lemn.

De altfel, o analiză istorică mai aprofundată a existenţei în timp a satului Pocreaca este prezentată de doamna profesoară Anişoara Trincă Buruiană în cele două monografii ale sale.[11]

În satul Pocreaca a existat o biserică din lemn, construită probabil, după mărturia enoriaşilor, cam pe la anul 1770, care, datorită vicisitudinilor vremii, s-a degradat şi apoi ruinat. Această biserică din lemn a fost mutată din satul Popești la Pocreaca datorită înmulțirii populației satului așa cum constatăm din jalba lui Ioniță Bogdaprosti din 16 iulie 1779[12]. Din catagrafia ținutului Vaslui – Ocolul Crasna, din 1774, aflăm că inițiatorii acestei mutări au fost popa Grigore și diaconul Neculai, ruptașii Ioniță Bogdaprosti și Nastasă Bogdaprosti, fiul acestuia, Mihai, 10 familii butucași și 11 familii podari.[13] Această biserică din lemn a dăinuit până în 1853, ,,când răzeșii au construit, tot în cimitir, lângă prima biserică, actuala biserică de mari proporții, construită din zid”.[14] Doamna profesoară Anișoara Trincă Buruiană identifică mutarea bisericii de lemn de la Pribești la Pocreaca în anul 1671, an în care satul Popești dispare fiind asimilat de satul Pocreaca.[15]

Lucrările noii biserici[16], care prelua astfel funcţiile spirituale ale celei deteriorate din lemn, au început în anul 1850 şi au fost terminate în anul 1853, prin efortul comun al enoriaşilor din satul Pocreaca şi al altor binefăcători, în timp ce primar era Ioan Smântână[17]. Preoții Vasile Eni(Iani), Neculai Eni cu fiii săi, preoții Constantin Eni și Ioniță Eni au fost inițiatorii construcției noii biserici.[18] O participare activă la zidirea noii biserici a avut-o Dumitrache Handoca, ispravnic al ocolului Crasna, județul Vaslui, apoi subprefect de Crasna care s-a stabilit în anul 1845 în satul Pocreaca. Unul din cei 24 de fii ai săi, Iustin Handoca, sublocotenent în Cp.7/R5 infanterie a fost unul din bravii ofițeri din războiul de la 1877-1878.[19] Este posibil ca Dumitrache Handoca să-l fi cunoscut pe Mihai Eminescu, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, în jurul anului 1875, deoarece, fiul său, Handoca Dimitrie era elev în clasa a IV a la Pocreaca, când poetul național a inspectat această școală pe care a propus-o să fie ridicată la gradul I.[20]

De altfel, după 1864 în Pocreaca s-au stabilit noi familii, Pavel Ioanu (Ionelu) Cuza, Dumitrache Handoca, notarul Alexandru Străjescu, prof. Univ. Constantin I. Botez, preotul Petrache Duca, învățătorul Alexandru Sadoveanu care s-au implicat activ în activitatea socio-culturală a satului.[21] Noua biserica a fost sfințită de Episcopul de Huși, Meletie Istrati în anul 1857.[22] La 8 noiembrie 1898, protoiereul Ilarion, descendent din familia lui Gavriil Dumbravă, resfințește biserica după efectuarea reparațiilor curente.[23]

O mărturie valoroasă despre zidirea noii biserici stă în inscripţia în slove chirilice, încrustate în piatră deasupra uşii de intrare în actuala biserică: „A.I. 1853. S-au zidit sfântul locaş cu hramul sfântul Nicolae şi Duminica Tuturor Sfinţilor cu cheltuiala satului şi alţi făcători de bine.”[24]

Noua biserică este aşezată pe culmea dealului Burduganul, în mijlocul cimitirului satului. Inițial biserica a fost acoperită cu șindrilă, apoi cu tablă.

Planul general al bisericii este cel de cruce treflată, cu turn clopotniţă situat deasupra pronaosului. În anul 1924 s-au construit în jurul bisericii mai mulți contraforți, care au fost demolați în anul 1956, zidurile bisericii fiind întărite cu ancore de fier.

Dimensiunile bisericii sunt următoarele: lungimea 22,36 m, lăţimea 11,31 m, la care se adaugă pridvorul nou cu dimensiunile în plan de 4,57-3,85 m, iar turnul clopotniţei ridicat peste pridvor atinge cota de 16,5 m.

Se remarcă simplitatea decoraţiunilor faţadei fără ornamente şi linii arhitecturale deosebite, singurele elemente care marchează ferestrele şi limita superioară a pereţilor fiind îngroşări care au şi rol structural.

Actuala construcție a bisericii care datează din anul 1853, se individualizează între alte biserici  de acest fel din Moldova prin faptul că, nefiind o ctitorie voievodală sau nobiliară, le egalează pe acestea  prin monumentalitate și prin conformație arhitecturală.

Alcătuită din zidării groase de 1,20 m, pe plan treflat, acoperită cu bolți din cărămidă, are prevăzut peste pronaos un cafas generos. Turla masivă și înaltă așezată pe latura de vest și situarea pe una din înălțimile satului, accentuează prezența de mare semnificație a edificiului.

Fațadele bisericii și ale turlei sunt îmbogățite de profiluri care rafinează calitatea arhitecturală a  impozanței volumetriei.

Biserica este importantă în primul rand prin vechimea ei și este reprezentativă pentru perioada în care a fost construită. Are un  plan coerent  structural, specific clădirilor de cult ortodoxe din această zonă geografică.

Volumetria este simplă , clară și este marcată de accentul vertical al turlei. Detaliile arhitecturale exterioare sunt simple, formate din profiluri orizontale sub streașină, care subliniază orizontalitatea corpului principal și profiluri verticale care însoțesc ferestrele.

Turla, element important al compoziției arhitecturale majore este subliniată de  profiluri  verticale și orizontale, îmbogățite de curbe discrete.

Interiorul bisericii este spaţios, având o suprafaţă totală plană de 200 m2, cu zidurile nepictate. Iniţial, biserica a fost pictată în anul 1926 de pictorul C. I. Ionescu[25], dar comuniştii au văruit-o, lăsând câteva medalioane care, în contextul consolidării bisericii din perioada 2018 – 2020, au fost îndepărtate.

Cafasul este construit din lemn şi din el se trece în turla ce se ridică deasupra pronaosului. Turla are rol de clopotniţă, în care se află două clopote. Patru candelabre decorează interiorul bisericii.

Slujitorii bisericii din Pocreaca (călugări, diaconi și preoți), în număr de 53, menționați în catagrafii şi în alte documente din perioada 1647-1974, sunt amintiți în monografia doamnei profesoare Buruiană[26] și de părintele Constantin Popescu[27], după cum urmează:

• Pr. Theodosie Budescul și fratele său, Pr. Teodor, care au slujit în biserica din lemn adusă din satul Popești  în satul Pocreaca în anul 1670;
• Pr. Vasile Eni (Iani) – înainte de anul 1809;
• Pr. Neculai Eni (Iani) – înainte de anul 1809;
• Pr. Vasile Irimia – 1816;
• Pr. Vasile Nelu – 1824;
• Pr. Vasile Iani – 1840;
• Pr. Constantin Eni – 1856;
• Pr. Ioniță Eni – 1856, care a slujit și la biserica din satul Blaga;
• Pr. Vasile Eni, fiul Pr. Ioniță Eni – 1856;
• Pr. Aurel Enea (1945 – 1949);
• Pr. Vasile Năstase – 1835;
• Pr. Neculai Eni – 1835;1838;1845.
• Pr. Vasile Agapi – 1835;1838;1845;1861.
• Pr. Ioniță (Niță) Agapi(1855-1879) și Pr. Constantin (Costache) Agapi (1879– 1895);
• Pr. Constantin Georgescu
• Pr. Trofin – 1800;
• Diac. Gheorghe Bogdprosti – 1820;
• Pr. Trofin Popa Bogdaproste (1842 – 1846);
• Monahul Isachi Trofin – 1843;
• Monahul Filof[28] – 1866;
• Ierom. Antonie Dumbravă;
• Pr. Manase Dumbravă;
• Pr. Emanoil Dumbravă;
• Pr. Ioan Dumbravă;
• Pr. Dumitru Dumbravă;
• Pr. Gheorghi Dumbravă;
• Ierom. Teofil Dumbravă;
• Pr. Ioan Obreja;
• Pr. Grigore Obreja – 1774;
• Diac. Ioan Obreja - 1774;
• Diac. Neculai – (1782 – 1802);
• Pr. Maftei Obreja – 1845;
• Pr. Ioniță V. Agachi (1855 – 1879);
• Pr. Petrache Duca – se retrage în 1904 și moare în 1907;
• Pr. Ion Topală (1904 – 1945);
• Pr. Aurel Enea (1945 – 1949);
• Pr. Dumitru Zamfir, zis Enea – (1949 – 1952);
• Pr. Constantin Lupu 1959;
• Pr. Ioan Mircea – 1960 – 1961;
• Pr. Constantin Popescu – 1963 -1974.

După anul 1974 au fost următorii preoţi parohi: Pr. Oatu Petru (1974-1990), Pr. Isache Gheorghe (1990-1996), Pr. Prodan Constantin (1996-2001), Pr. Cornea Alexandru-Adrian (2001-2002) şi Pr. Roşu Mihail (2002 până în prezent) – numit protopop al Protopopiatului Iași III de IPS Teofan în anul 2012.

Pe data de 16.04.2014, Înaltpreasfițitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit în biserica parohială slujba Deniei din Miercurea Mare.

Biserica din Pocreaca este monument istoric cuprins în lista monumentelor istorice, la poziţia nr. 1464, cod LMI IS-II-m-B-04220, încadrându-se în clasa II de importanţă, conform P100/1992, categoria de importanţă B, coeficientul alfa 1,2.

Parohia este formată din 130 de familii în conformitate cu recensământul din anul 2020.

Parohia Pocreaca are personalitate juridică, fiind parohie de sine stătătoare din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Protopopiatul Iaşi III.

Din cauza degradărilor majore ale bisericii s-a încercat accesarea fondurilor europene într-o primă fază în anul 2008 prin măsura 322 dar fără succes.

În contextul oportunității oferite de PNDR 2015-2020, prin submăsura 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” Pocreaca, sat Pocreaca, comuna Schitu Duca, județul Iași, prin reprezentantul ei, preotul paroh Mihail Roșu a realizat o documentație de finanțare, înregistrată cu numărul 0760PN00021512400029/20.11.2015, având ca obiectiv general - protejarea, prin consolidare și restaurare, a obiectivului de patrimoniu cultural de interes local – Biserica „Duminica Tuturor Sfinților”, sat Pocreaca, comuna Schitu Duca, județul Iași și introducerea acestuia în circuitul turistic.

S-au antrenat în acest demers importante resurse umane (proiectanți, arhitecți, consultanți), resurse de timp (iunie 2015 – data semnării contractelor de servicii de proiectare și consultanță, noiembrie 2015 – data finalizării documentației de finanțare completă și depunerii la Autoritatea Contractantă) și resurse financiare (onorarii arhitecți, taxe și avize).

În urma unui lung proces de evaluare și selecție, derulat în perioada noiembrie 2015 – martie 2017, documentația de finanțare înregistrată sub numărul 0760PN00021512400029/ 20.11.2015 a fost declarată eligibilă și selectată pentru finanțare. În luna martie 2017, a fost parcursă cu succes și etapa avizării proiectului tehnic, faza PTh și au fost, astfel, îndeplinite condițiile pentru semnarea contractului de finanțare, fapt realizat în data de 27.03.2017.

Astfel, s-a realizat documentația care a primit aprobarea Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și s-a obținut autorizația de construcție cu numărul 12/24.05.2017 de la Primăria Comunei Schitu Duca pentru restaurarea și consolidarea bisericii.

Lucrările au început în data de 04 iunie 2018 și au fost finalizate în data de 09.04 2020.

Lucrările au fost executate de către firma SC Tec Telecom SRL din Iași, condusă de domnul director Zăinescu Daniel. Proiectantul general a fost domnul arhitect prof. dr. Vișan Daniel, iar proiectantul de structură, domnul inginer Firtea Constantin.

Supravegherea lucrării a fost realizată de către domnul diriginte de șantier prof. dr. ing. Onuțu Cătălin, iar consultanța proiectului de către doamna economist Hromei Diana.

Au fost realizate următoarele lucrări de consolidare și restaurare:

• lucrări de subzidiri și de consolidări ale fundațiilor prin grinzi Virendell care, prin tiranții verticali, se leagă de centurile din beton de la partea superioară a clădirii;
• lucrări de injectare a zidurilor exterioare și interioare;
• schimbarea șarpantei și a învelitorii cu tablă de cupru;
• consolidarea turnului clopotniță;
• lucrări de tencuieli interioare și exterioare;
• lucrări de finisaje minime pentru a nu altera elemntele arhitectonice;
• consolidarea fracturilor locale ale arcelor;
• realizarea instalațiilor termice, electrice, PSI și supravegherea video;
• construirea casei de prăznuire în care s-au compartimentat camera centralei termice și cea pentru prevenirea și stingerea incendiilor;

Concomitent cu lucrările de restaurare și consolidare a bisericii, s-au finanțat prin proiect restaurearea unei icoane și a șase cărți de cult care aparțin inventarului bisericii. Icoana și cărțile au fost restaurate la Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași de către o echipă de specialiști condusă de doamna ing. dr. Geba Maria.

De asemenea, activitățile sociale și culturale desfășurate de parohie au fost și rămân o condiție a eligibilității proiectului, a monitorizării sale și a reintegrării edificiului bisericesc în circuitul turistic.

Catapeteasma actuală, sculptată în lemn de stejar, a fost executată în anul 2003 în satul Filioara, județul Neamț, iar icoanele, care împodobesc catapeteasma au fost pictate de către domnișoara pictor Mariana Pascal între anii 2004 - 2006.

         În derularea acestui proiect se regăsesc susținerea și dragostea domnilor Titianu Liviu și Iordache Florinel, fii ai satului, ale membrilor Consiliului și Comitetului parohial, ale epitropului Cumpănă Didel, ale enoriașilor, donatorilor și miluitorilor din țară și străinătate.

         În a X-a Duminică după Rusalii, în ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, a sfetnicul Ianache, a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, a Sfântului Mucenic Diomid și a Aducerii Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol, în anul mântuirii 2020, luna august, ziua a 16-a, s-a resfințit biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților și Sfântul Ierarh Nicolae” de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, arhiepiscop al Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Pr. Protoiereu Mihail Roșu, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.

         Cu smerită cugetare și pocăință aducem slavă Preamilostivului și Atotputernicului Dumnezeu, Cel în Treime închinat și mulțumire tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect.    

Preot Paroh,

Pr. Protoiereu Mihail Roșu